vineri, septembrie 18
K-1 si multa prostie
Bătaie ca în filme la o şedinţă a consiliului local, din comuna gorjeană Slivileşti. Protagoniştii sunt primarul şi unul dintre consilierii locali. Pentru că spiritele la şedinţă erau destul de încinse, s-a decis suspendarea acesteia pentru 10 minute. Cei doi au ieşit afară şi au început să îşi împartă pumni şi picioare.
Respect
Nu poti sa nu admiri si sa nu respecti un om ca el, un adevarat domn dupa parerea mea, Bergodi, omul pentru care respectul de sine si orgoliul său, sunt mai presus decat un contract bun sau decat un post de antrenor la o echipa de top.A reusit ceea ce nimeni nu a avut curajul pana acum sa faca, si anume: sa umileasca si sa ignore, cu tot cu arogantă, acel personaj bizar care se află la conducerea celui mai galonat club de fotbal din Romania.
Prin gestul sau de aseara, acela de a refuza accesul patronului in vestiar si modul cum a reactionat, precum si ignoranţa prin care a tratat inca de la inceputul mandatului, implicarea acestuia la echipă, a provocat un val de simpatie si respect din partea suporterilor Stelei, si nu numai.
Dincolo de discrepantele inca neelucidate din jocul echipei, de inceputul mai putin reusit in campionatul intern, si de neputinţa de aseara, Cristiano Bergodi va dăinui in timp, prin personalitatea sa, mentalitatea sa de profesionist si mai ales prin curajul de a infrunta mediocritatea unor astfel de oameni.
Cu deplin respect!
joi, septembrie 17
Absurditate nemarginita
Nu stiu daca mai uimeste pe cineva, insa presedintele tarii noastre, cu inepuizabilele constatari aberante si lipsite de orice forma de suport, imi intareste pe zi ce trece sumbra previziune ca suntem pierduti, si din pacate irecuperabil, ca tara, ca identitate si mai ales ca mentalitate.
Am citit o declaratie a sa, facuta la postul public de radio, si nu mi-a venit sa cred...
"Ce face pe internaţional, pe promovarea României, Ministerul Turismului este extrem de eficient", a declarat, ieri, la postul public de radio, şeful statului. Pentru Băsescu, faptul că turiştii străini evită România din cauza drumurilor şi a serviciilor proaste este "un clişeu", chiar şi când e vorba de reţeaua de şosele. "Sigur că nu sunt grozave (şosele - n.red.). Dar pot să vă spun că, în mod normal, 70 la sută din turism se face cu avionul".

vineri, august 28
sunt in concediu!!!

in aceasta dimineata o sa plec din bucuresti...in bine meritatul si mult asteptatul concediu de odihna, sper sa imi revin si sa ma intorc cu forte proaspete si mult mai relaxat decat acum.
o sa incerc sa mai scriu, in cazul in care o sa am timp, asadar imi urez din suflet concediu placut!!! :)) si voi sa faceti la fel!!
28.08 - 22.02 dorintele devin fapte!!!
28.08 ora 22.02, am vrut sa marchez acesta data prin postarea unui material publicitar, in seara aceasta am lansat in mod oficial, alaturi de un foarte bun prieten, dsfstore.ro, un magazin online orientat catre un segment de piata bine determinat si indelung analizat.
miercuri, august 26
Madonna in Romania
În această seară, în Parcul Izvor din Capitală, are loc concertul Madonnei, primul pe care Regina muzicii pop îl susţine în România.
joi, august 13
Romania in care traim
Un ofiţer de la Crimă Organizată face dezvăluiri şocante despre clanurile mafiote din Romania.
Pe cat de greu se obţine un loc in prima linie a infractorilor, in varful piramidei, unde se respiră alt aer şi se fac afaceri veroase de zeci, poate sute de milioane de euro, pe atat de uşor se poate pierde supremaţia in lupta pentru controlul absolut al unui oraş. Mafioţii ştiu cel mai bine asta şi, pentru ca grupările rivale să nu le ia, Doamne fereşte!, “faţa” şi, bineînţeles, să le sufle încasările sau pentru ca poliţiştii mai zeloşi să nu-şi bage nasul în treburile lor, s-au înconjurat de adevărate armate. De sute de oameni care lucrează zi şi noapte pentru liniştea bossului şi a clanului său.
cititi intreg articolul aici
miercuri, august 12
Ziua Internaţională a Tineretului
Pe 17 decembrie 1999, Adunarea Generala (rezolutia 54/120 I) a aprobat recomandarea Conferintei Mondiale a ministrilor responsabili cu problemele tineretului (Lisabona, 8-12 august 1998).Astfel, ziua de 12 august a fost declarata Ziua Internationala a Tinerilor.
Ziua Internaţională a Tineretului este marcată, anual, la 12 august, începând din 2000.Potrivit statisticilor ONU, tinerii reprezintă, în prezent, aproape jumătate din populaţia globului, care este de aproximativ 6,45 de miliarde de oameni. Se estimează că până în 2050 populaţia globului va atinge cifra de 8,9 miliarde, iar numărul persoanelor cu vârstă de cel puţin 60 de ani se va mari de aproape patru ori, ajungând la aproximativ 1,9 miliarde. Astfel, la mijlocul acestui secol, populaţia globului va fi formată din tineri şi vârstnici în proporţii aproape egale. La ora actuală, 85 la sută din totalul tinerilor continuă să trăiască în ţările în curs de dezvoltare.
Etichete:
dezvoltare,
hotarare,
international,
responsabil,
tineret,
ziua
luni, august 10
sâmbătă, iulie 11
Invata sa daruiesti !!

Ma uit in jurul meu, si din pacate am inceput sa vad numai oameni tristi, am inceput sa vad numai deceptie si resemnare, am inceput sa vad oameni buni, de treaba, morali, care acum au devenit victime colaterale ale unor caractere indoilenice, si ale unor rautati iesite din tiparele umanului.
Sunt lucruri care nu imi plac, care de multe ori imi reprima si mie buna dispozitie si pofta de viata pe care o am, insa totusi ma intreb, cine este de vina pentru toata aceasta mahnire generala, pentru aceasta tenisune artificiala care se creaza intre oameni sau diverse grupuri?!
nu cumva ne facem rau unul altuia fara sa realizam?! sau nu cumva multora dintre noi, aceste deservicii reciproce ne creeaza si un sentiment ciudat de satisfactie?!
Numai atunci cand vom realiza cu totii, ca suntem singurii care influentam direct si definitiv, cursul normal al lucrurilor, ca in mare masura suntem responsabili si pentru experientele sufletesti ale celor din jurul nostru, vom putea spera la mai multa armonie si stare de bine in mediul nostru, deocamdata prea imbacsit cu atitudinea de o preocupare exagerată fata de interesele personale.
Ar trebui sa invatam sa comunicam mai intens,sa daruim mai mult, sa fim mai sinceri, sa lasam problemele sa se rezolve si de la sine, fara a mai interveni prin binecunoscutele metode pagane, sa invatam o data pentru totdeauna ca cel de langa noi este la fel uman si la fel de vulnerabil ca si noi, ca poate el nu vrea sa faca rau ci doar se apara...

Si nu uitati!! doar faptele bune au continuitate, cele rele intotdeauna se pedepsesc.
Etichete:
armonie,
caractere,
continuitate,
definitiv,
diverse,
experiente,
grupuri,
morali,
oameni,
preocupare,
tristete
Abonați-vă la:
Postări (Atom)