De ce am ales sa traiesc in lumea mea?! simplu! nu pentru faptul ca inca mai aplic principii perimate, de genul: eu si restul lumii, sau in nici un caz nu pentru posibila incapacitate de a intelege sau de a accepta persoane cu vederi, norme si stiluri de viata diferite, ci pentru simplu motiv ca ma simt mai in siguranta in aceasta lume pe care mi-am creat-o singur, asa ca o mica parte din univers, coordonata si sprijinita cu ingaduinta de Dumnezeu.
Deseori, mi se reproseaza lucruri nefondate: precum ca m-as fi plictisit de viata sau de lume in general, ca ma complac in situatia de a-mi plange singur de mila, ca refuz sa socializez, ca m-am retras prea devreme si prea intens in lumea mea, sau ca in loc sa fac ceva constructiv, imi transform frustrarile si neplacerile de zi cu zi, in aberatii postate pe blog, sau ca lumea perfecta pe care incerc sa o schitez nu exista, si multe altele.
Ma intreb, oare cine sunteti voi sa ma judecati pentru niste convingeri si pentru niste idei pe care nu aveti cum sa le intelegeti, pe ce rationamente va bazati atunci cand credeti ca sunteti mai normali sau mai fericiti ca mine?!
Acest refugiu interior pe care mi l-am creat, exista in noi toti, insa poate voi nu va retrageti atat de mult in el, sau poate nu exploatati atat de mult posibilitatea de a-ti acorda mai multa atentie tie insusi...fiecare are si traieste intr-o lume doar a lui, de teama de a nu fi ranit, mintit, inselat sau discriminat, insa voi nu vedeti si nu simtiti aceast cadru limitat, in schimb va grabiti sa trageti concluzii eronate despre cei de langa voi.Cu ce drept?!
Am ales lumea mea, pentru sinceritate, pentru calm, pentru credinta, si de ce nu, pentru o implinire absoluta, asta nu inseamna ca sunt mai ciudat ca ceilalti, sau nici ca sunt vreun geniu neinteles, sunt doar un simplu om, poate mai dedicat decat voi, ideii de moralitate si de bun simt, o persoana pentru care dobitocii si prefacutii nu isi au locul in lumea sa atat de ordonata.
este intotdeauna bine, ca cel putin din respect pentru motivatia umana, sa spui omului din fata ta ce simti cu adevarat, spune-i parerea ta despre el, spune-i unde crezi ca este fenomenal si spune-i unde mai are de lucrat. gandeste-te ca el poate considera ca detii frumosul, ca detii absolutul, ca detii cheia, automat isi va pune mari sperante in tine si in puterile tale, in conditiile astea ar fi inuman sa profiti sau sa exploatezi de pe urma slabiciunilor pe care le are in relatia cu tine. simpatia si respectul pe care ti-l poarta ar trebui sa te copleseasca, nu sa te monteze, catre o atitudine de manipulare sau de satisfactie evidenta.
