Jurnal de razboi

Am momente in care ma gandesc ca ar fi cel mai indicat sa ma opresc, sa ies din lupta, sa renunt la principii, poate este mai bine si pentru mine si pentru ceilalti, sa imi montez atentia si resursele catre alte directii mult mai importante si mult mai benefice.
Daca sunt doar un mic pion cu suflet alb si inima pura, pe o tabla de sah mult prea murdara, mult prea prafuita de ambitii, de ranchiuna, de prostie?!
Nu pot invinge singur pe tabla, la un moment dat voi fi incoltit, voi fi destul de obosit sa mut, lipsit de puteri, singur nu pot...am spectatori care ma sustin, insa care doar privesc de pe scaunul lor, instabil dar cald.
Ma intreb oare eu de ce lupt, stiu ca sunt putini cei ce au invins minciuna si ipocrizia, oare ce sanse am eu sa izbavesc?! Nu cred ca pot duce pana la capat un raboi inegal, iar mie unul nu imi place sa lupt in mocirla, mi-e teama sa nu raman acolo.
Incerc sa caut solutii, sa ma incurajez, sa fac cumva sa imi readun puterile, sa initiez atacul decisiv, insa ma intreb daca oare merita atata risipa de energie, pentru a incerca sa schimbi ceva ce este de neschimbat?! Mi-am zis ca nu o fac doar pentru mine, m-am gandit sa o fac si pentru a evita aparitia altor victime, asta mi-a dat avant si ambitie, pentru moment, insa toate sunt de prisos. Nu cred ca pot eu, de unul singur, sa sting iadul.
Da!! Ar fi frumos, ar fi de vis, mi-as face dreptate mie si nu numai, insa armele mele sunt net inferioare, nu poti obtine mari victorii doar prin moralitate sau prin discursuri de incurajare, ei nu asa fac; i-am vazut cum saruta mantaua imoralitatii, cum ling lasciv pocalul plin cu minciuna si cum inclina capetele goale in fata marelui neadevar.
Sunt elemente si calitati pe care refuz sa mi le insusesc, asa am fost educat, si asa consider ca trebuie sa si ramana.
Deocamdata sunt singur, sunt in exil, nu de buna voie, asta imi este rasplata primita si decisa in careu. Aici, ascuns si indepartat...am atatea intrebari, si din pacate prea putine raspunsuri, insa dincolo de toate aceste semne de intrebare, de aparente neajunsuri, de inegalitati in armura, am ceva ce lor le va fi imposibil sa aiba vreodata.
Am Credinta, Am Har si Bun Simt, si mai presus de toate...Am Demnitate!!!


...articol scris intre doua batalii...

(orice asemanare cu tipul de personalitate incriminata sau cu viata de zi cu zi este pur intamplatoare)

Salvati Romania!!!

Ma gandesc cu profunda mahnire la ultimii 21 de ani, la ce a insemnat aceasta perioada de transformare pentru noi romanii si pentru tara noastra in general. Ani de incredere, de speranta, de vise, de tranzitie, de asezare, de reforma, de rabdare...iar speranta, iar vise, iar incredere...in asteptarea unui viitor mai bun, mai instarit, mai curat.
Curios sau nu, romanul a dat dovada de o uriasa capacitate de a-si infrana nelinistea, enervarea, nemultumirea, a dat dovada de calm, de rabdare, in ideea ca asteptarea v-a fi incununata de izbanda si ca totalitatea condițiilor materiale și culturale de viață, vor capata un alt sens.
Ne-am despartit de comunism printr-o baie de sange, prin mari pierderi de vieti nevinovate, prin strigatele rasunatoare prin care ne ceream libertatea, ne ceream dreptul la viata normala, si dreptul la un viitor mai bun si mai sigur, pentru noi si pentru generatiile urmatoare.
In viata sociala ori particulara, au intervenit schimbari si modificari majore, au avut loc numerose evenimente, multe dintre ele deosebit de importante pentru cursul vietii personale sau al societatii noastre. Modificarile impuse au adus cu sine si o diversificare a categoriilor sociale, politice si economice.
Tara noastra, nu demult asuprita de atata cenzura, teama si abtinere, a incercat cu mari si insemnate sacrificii sa recupereze handicapul fata de lumea civilizata, si sa perceapa cu satisfactie, gustul unic al libertatii si al democratiei.
Fapte, evenimente, schimbari, evolutii si transformari care s-au produs in timp, din timpul nostru, in viata noastra, insa din pacate, noi romanii, ne-am insusit cel mai bine si am acceptat necontenit doar faptul ca, istoria nu se scrie ci ne este scrisa de catre altii, acest fenomen ne domina si astazi, la 21 de ani de incercare, la 21 de ani de libertatate, de democratie, la 21 de ani de...speranta.
Constat cu o stare sufleteasca apasatoare cum Romania din pacate, s-a transformat in bine doar pentru unii, doar pentru a servi interesele unor anumite personaje sau a unor corporatii ce ne-au absorbit cu tot cu propria noastra constiinta sociala.
Am participat prin neimplicare si printr-o complicitate nativa si tacita, la vanzarea propriilor valori, propriilor idei, concepții, cunoștințe si mentalități. Am vandut, sau mai bine zis am pierdut, cu o larga implicare a sistemului politic, tot ce in trecut, generatii de-a randul, construise din greu, cu sacrificii uriase.
Cati dintre noi am fi crezut ca se v-a ajunge aici, cati am crezut ca practic generatia de sacrificiu sau de tranzitie, inseamna orice roman, de cand se naste si pana cand moare?!
Suntem spectatori la propria noastra executie morala, ne zbatem in propria noastra neputinta, acceptam din motive inca neelucidate, oameni sau factiuni care nu fac nimic altceva decat sa exploateze resursele si bogatiile acestei tari.
Am acceptat si promovat o clasa politica cu apartenenta imorala, mincinoasa, praduitoare, oameni lipsiti de orice simt al raspunderii, lipsiti de grija responsabilității morale față de propria sa conduita, sau fata de propria sa tara.
Suntem victimele unui sistem corupt, aservit, incapabil, si lipsit de educatie, persoane care sunt in stare sa isi vanda si pamantul de sub ei, pentru a-si stavili setea marsava de putere si de bani.
Majoritate dintre ei, au ajuns acolo doar din cauza lipsei de discernamant a unei parti insemnate a celor ce mai voteaza. Putini dintre cei ce ne conduc sunt oameni de valoare, bine pregatiti sau bine intentionati, am acceptat si acceptam sa fim condusi de personaje ingrate, ipocrite...malefice pe alocuri.
Toata lumea ne arata cu degetul pentru coruptia, pentru saracia si pentru dezorientarea in care traim, nesimtirea a capatat aspect uman la noi in tara, minciuna respira prin vocile celor alesi, neputinta si nepasarea sunt ridicate la rang de simbol national.
Am ajuns cu totii la capatul rabdarii, suntem ghiftuiti de atatea promisiuni neonorate, de atatea proiecte nerealizabile, de atata reforma...de atata bataie de joc si lipsa de respect fata de valoarea umana a fiecaruia dintre noi.
Cred ca este momentul in care nu trebuie sa mai acceptam totul, cand lucrurile trebuiesc sa capete un adevarat sens, cand initiativele si legile trebuiesc sa capete aspect popular, cand romanul trebuie sa primesca ceva, nu este greu insa indeajuns, si anume: respect.

Generatii diferite, insa cu acelasi spirit si cultura, oameni diferiti, insa cu aceleasi valori , v-a trebui sa ne ridicam si sa punem capat acestei perioade sumbre de denigrare si asuprire a tot ceea ce inseamna spiritul romanesc.
Este de datoria noastra si trebuie sa devina principala preocupare a fiecaruia dintre noi, este o lupta cu trecutul, cu prezentul si cu viitorul acestei tari, salvati Romania!!!

Amintiri, Dorinta, Speranta

Este o zi deosebita, magulitoare, speciala, o zi in care mintea ta face o retrospectiva emotionanta a ultimilor ani, a ceea ce a fost pana acum, inima tresare la fiecare eveniment sublim care ruleaza in subconstientul tau, suspina melancolic, coplesita de atatea amintiri extraordinare, de atatea evenimente care ti se par ca fiind ieri intamplate, te afli in fata unui prag, privesti si nu stii ce sa faci, aici unde esti, esti tu, este tot ceea ce insemni tu acum, sunt amintirile tale, trairile tale, sentimentele tale, este experienta ta acumulata de-a lungul anilor, dincolo de prag este ambitia, speranta, puterea de a munci, de a realiza, dorinta de a iubi, increderea in viitor si convingerea ca o sa fii mai mult timp impreuna cu cei ce conteaza. Esti nedecis, nu stii daca sa treci acest prag sau nu, iti este putin teama de ceea ce s-ar putea intampla, consideri ca desi iti doresti, poate nu esti pregatit, privesti cu fermitate in urma, insa ezitant inainte, este un moment de cumpana, de tranzitie, iar decizia pe care tu incerci sa o iei intarzie sa apara. Nici nu este momentul! Cel mai bine este sa traiesti la intensitate deplina aceasta superba zi din viata ta, bucura-te de fiecare vorba buna, de fiecare atitudine afectiva, care ti se transmite astazi, lasa lucrurile sa vina de la sine, pentru ca ai atatea de oferit, ai atatea momente extraordinare ce te asteapta, ai pe cei dragi care se gandesc la tine, explozia pe care o astepti se va intampla curand, lucrurile se vor aseza exact in maniera pe care ti-o doresti, totul are un curs, o menire, un scenariu care mai devreme sau mai tarziu devin realizabile fara sa iti dai seama, important este sa fii acolo, pregatit sa o iei de la inceput, pregatit sa iti ridici ceea ce ti se cuvine.

dreptul la fericire

Nu am inteles niciodata un lucru, de ce oare oamenii refuza dreptul la fericire, de ce dupa atata timp in care ceri, speri si iti doresti ceva cu adevarat, atunci cand Dumnezeu iti da, refuzi fara sa intelegi nici macar tu de ce!
Sunt atat de multe lucruri minunate la care visam, pe care consideram ca le meritam cu adevarat, insa dintr-o data devenim incapabili de a profita de aceste aspecte deosebite, devenim imuni la bine si poate si la dragoste, doar de dragul unor confuzii sau a unor orgolii neintemeiate.
De ce sa refuzam subit, ceea ce poate deveni propria noastra legenda personala, ceea ce consideram ca este povestea pe care am creat-o si la care am lucrat de atata timp?! Preferam sa raspundem prin absenta, prin egoism si prin nepasare desi nu vrem si nu simtim acest lucru.
De ce oare iti doresti sa iti faci rau si sa faci rau, cand viata este atat de scurta si de frumoasa, iar noi meritam din plin toate lucrurile si evenimentele deosebite care se ivesc la un moment dat?!
Cata ironie a sortii!! sa speri, sa vrei, insa sa refuzi dreptul la fericire!!!!

Dance Tribute Michael Mackson

Faptele tradeaza oamenii!!

Lumea ta atat de absoluta si de perfecta, despre care ai crezut ca este creata cu succes si in care te gandeai ca traiesti, mult deasupra evenimentelor si personajelor din viata ta, se dovedeste pana la urma a fi doar un mediu lipsit de fermitate, de profunzime si de sinceritate.
Atragi oameni si intamplari cu o usurinta iesita din comun, insa in acelasi timp, in momentul in care ai realizat acest lucru, totul devine inutil, pentru ca in instabilitatea care defineste o persoana de acest gen, poti pierde imediat ceea ce ai crezut ca ai castigat, si asta pentru ca inca nu poti sau nu vrei sa crezi, ca cineva sau ceva, te poate depasi prin intensitate.
Nu poti cere cuiva sa gandeasca logic, moral si ingaduitor, cand tu respingi tot ce este frumos si normal cu o atitudine ce ti se pare absolut naturala.
Nu poti cere ceva, nu poti primi nimic, pentru ca tu nu esti in masura sa daruiesti, nu iti sta in fire, nu face parte din lumea ta indiferenta si prea exclusivista pentru starile de afectiune si de bucurie, care poate te-au luat prin surprindere.
Asa cum faptele tradeaza oamenii, si actiuniile tale pot de multe ori sa tradeze lipsa ta de curaj, sau de o anumita disponibilitate catre anumite persoane sau fenomene.

(orice asemanare cu tipul de personalitate incriminata sau cu viata de zi cu zi este pur intamplatoare)

Cade cortina!!

Poate ca vine un moment in care trebuie sa refuzi sa mai fii spectatorul unei piese de teatru pe care nu o intelegi, poate ca povestea cu regi si regine s-a transformat intr-o simpla poveste cu amici si amice, sau ca poate intr-un mod subit, neinteles si covarsitor, a venit momentul ca totul sa se transforme in amintiri.
De ce cand totul parea atat de frumos, cand toate evenimentele, gesturile, cuvintele...pareau dintr-o alta dimensiune, cineva sau ceva a preferat sa puna in joc prietenia si sentimentele doar pentru a-si satisface nevoia de mister si de ambiguu?!
Din pacate nu tot ce incepe frumos trebuie sa se termine la fel de frumos, poate ca asta este farmecul ascuns al acestei piese jucata de actori prea putini pregatiti pentru astfel de roluri.
Unul dintre ei a ales sa puna la indoiala finalul poate fericit al acestei povesti, si a decis sa imparta piesa in doua parti confuze: "ce mi-am dorit" si "ce pot pierde" iar spre surprinderea si dezamagirea tuturor, ceea de a doua parte a fost aplicata si dincolo de rolul primit pe scena.
Astfel, inevitabil actorii nostrii au ales renuntarea; teama si orgoliul au invins, bucuria si dragostea raman doar replici superficiale, sterse de atata neputinta si dezamagire. Desi este greu de imaginat, de suportat, desi este impotriva oricarui scenariu scris sau nu, peste piesa si povestea noastra va cadea cortina!!

(orice asemanare cu tipul de personalitate incriminata sau cu viata de zi cu zi este pur intamplatoare)

Legenda personala

Acum ceva timp, nu foarte de mult, credeam ca imi cunosc proiectul meu maret, credeam ca sunt capabil sa imi urmez legenda mea personala, totul parea atat de limpede, atat de simplu si atat de realizabil, insa totul se naruie, cu timpul, din ce in ce mai mult, si din ce in ce mai vizibil.
De ce totul s-a oprit, de ce parca cineva sau ceva, foarte misterios, incearca sa ne dovedeasca faptul ca legenda personala este imposibil de realizat?! De ce tot ce se intampla acum in jurul nostru ne face sa parem dintr-o data atat de simpli, de neputinciosi, doar banali spectatori intr-o lume care acum parca ne tradeaza destinul si visele?!
Idei in care credeam, fantezii gata sa devina reale, planuri create cu mult timp inainte, aparent realizabile, toate visele...se risipesc atat de usor, undeva de unde nu o sa le poti recapata niciodata, pentru ca trecerea anilor si a timpului inseamna din pacate realitate, renuntare si resemnare.
De ce sunt oamenii uneori atat de tristi?! tocmai pentru ca la un moment dat devin prizonieri in povestea lor personala, devin constienti ca tot ceea ce trebuia sa fie absolut de frumos si nefiresc, existenta efectiva le transforma in nemultumiri, griji, frustrari, suferinte si pierderi. Strangem amintiri, experiente noi, sentimente, lucruri si idei ale altora, insa ne uitam propriile vise, sau pur si simplu este imposibil de infaptuit ceea ce parea atat de firesc.
Este foarte greu sa realizam si sa acceptam faptul ca vine un moment in care renuntam sa mai speram la ceea ce ne asteptam, devenim incapabili de a visa si de a mai creea vise, devenim distanti fata de povestea noastra pe care ne-am creat-o inca de la varsta copilariei.
Implinirea propriei legende personale este singura datorie mareata a omului insa din pacate si una dintre cele mai mari dezamagiri!!!

doar adevarul!!!

este intotdeauna bine, ca cel putin din respect pentru motivatia umana, sa spui omului din fata ta ce simti cu adevarat, spune-i parerea ta despre el, spune-i unde crezi ca este fenomenal si spune-i unde mai are de lucrat. gandeste-te ca el poate considera ca detii frumosul, ca detii absolutul, ca detii cheia, automat isi va pune mari sperante in tine si in puterile tale, in conditiile astea ar fi inuman sa profiti sau sa exploatezi de pe urma slabiciunilor pe care le are in relatia cu tine. simpatia si respectul pe care ti-l poarta ar trebui sa te copleseasca, nu sa te monteze, catre o atitudine de manipulare sau de satisfactie evidenta.
sinceritatea are urmari favorabile pentru toata lumea.

2010 un an mai bun !!

Desi am lipsit destul de mult timp, de pe blog, noua gandire a ramas aceeasi: dezamagire fata de indiferenta si prostia nemarginita existenta si perpetuata in toate mediile, teama fata de personajele fara constiinta si lipsite de orice forma de discernamant, ura si dispret fata de actualul sistem, compasiune fata de simpatizantii lui, insa peste toate aceste aspecte negative, totusi sunt dator sa sper ca noul an ce a inceput de ceva timp, sa va gaseasca plini de speranta, si alaturi cu inima si sufletul de ceea ce va doriti cel mai mult!!



Un an nou mult mai bun!!

Ce te făcea să râzi acum te face sa plângi

Nu doar anumite lucruri sau fapte te fac sa plângi, mai degraba oamenii o fac, si asta în viată, ma refer aici la incapacitatea unora de a accepta sau de a tolera persoane cu principii si caractere diferite, la nesincronizarea între trăiri si sentimente, la neînţelegerea dintre principii si reactii, sau la refuzul de a trece cu vederea anumite derapaje si la neacceptarea omului asa cum l-a lasat Dumnezeu.
Vin momente în viaţă, cand apropierea dintre doi oameni înseamna desparţire, cand o relatie devine o prapastie imposibil de trecut, cand dragostea devine nesiguranţă, iar teama devine adevar. Din pacate atunci este momentul sa renunţam a ne minţi în continuare , este clipa în care omul se lupta doar pentru legenda lui personala, este momentul în care devenim doar simple fapturi cu trasaturi umane, nimic mai mult.
Nu te poti impune prin brutalitate si nici nu poti castiga un prieten prin insistenţă necontenită, daca nu o poti face prin afecţiune si respect reciproc, daca nu ti se raspunde la semnale, inseamnă ca ceva s-a rupt, cineva nu te mai doreste. Te poti considera inutil, ratacit în propria ta personalitate si victimă a lipsei de transparenţă, a lipsei de comunicare ce caracterizeaza relatiile umane din vremurile noastre. Este timpul sa te opresti!!
Nu face nimic, asa este viaţa: plina de surprize, de provocări, vise, fantezii, speranţe si desparţiri...dar fara întoarcere.


(orice asemanare cu tipul de personalitate incriminata sau cu viata de zi cu zi este pur intamplatoare)

Copilaria noastra vs Copilaria voastra

Se cauta un nou nume de blog

Ajungand la concluzia ca actuala denumire a blogului nu prea se mai potriveste cu evenimentele si cu aspiratiile de moment, si mai ales ca deseori se confunda cu diverse formatiuni sau grupuri tip secta, intentionez sa gasesc un nume mai accesibil, mai putin pretentios, si mai usor de retinut, insa care si acesta la randul sau sa transmita ceva anume.

Cum insa eu trec printr-o serioasa criza de inspiratie, am sa va cer si voua ajutorul, poate cineva se va gandi la ceva mai potrivit decat as fi eu capabil eu sa o fac.

Astept cu nerabdare si parerile voastre!

1 An de Blog

Un nou inceput, O noua gandire! asa incepea totul exact acum un an de zile, era prima mea postare in cadrul acestui blog, era prima zi in care am indraznit sa imi fac oarecum publice, propriile idei, propriile trairi, convingeri, frustrari si propriile sperante.
Prima zi in care, o mare parte din timpul meu a fost directionata catre acest blog, prima data cand am crezut ca pot sa visez la o comuniune dintre bun simt si realitate, si mai ales a fost pentru prima data, cand am crezut ca pot fi relevant si ca pot fi purtatorul unui nou mesaj sau a unei noi ideei despre oameni si fapte.
Sa fiu sincer, ma nemultumeste faptul ca nu am reusit sa creez acel impact pe care mi l-am dorit la inceput, nici de un trafic satisfacator nu poate fi vorba, mai mult decat o satisfactie proprie, sau decat faptul ca am reusit sa surprind cativa oameni din jurul meu, sau de cateva aprecieri razlete, nu cred ca am ce sa trec la realizari.
Poate cel mai important, ramane faptul ca in acest blog, mi-am gasit acel refugiu de care avem nevoie cu totii uneori, sau ca am avut posibilitatea sa imi exprim imediat pozitia si parerea despre anumite evenimente din viata de zi cu zi.
Revenind la o atitudine mai pozitiva, trebuie sa recunosc ca au fost si destule momente in care m-am bucurat de acest blog, de comentariile voastre, sunt lucruri noi pe care le-am invatat, multe chiar de la voi, cei care v-ati mai lasat parerile pe aici, ceea ce ma determina sa multumesc din suflet celor care au luat in serios articolele mele, celor care au fost alaturi de mine si celor care au tinut sa isi faca cunoscute propriile opinii, prin intermediul acestui blog.

Sper ca pe viitor sa fie si mai bine, sper sa scriu mai mult, sper sa fiu mai relevant si mai in concordanta cu realitatea, sper sa gasesc un nou nume acestui blog, care sa se potriveasca mai bine profilului sau, si sper sa fiti in continuare alaturi de mine!

Cu depline multumiri...

Inapoi pe blog

Incerc din rasputeri sa-mi revin din fastul perioadei de sarbatori si din agitatia, neartificiala de data asta, care a caracterizat ultimele zile, si sa pun din nou mana pe treaba.
Mi-a lipsit foarte mult faptul ca nu am mai postat mai nimic in ultima perioada, in afara de obisnuitele urari, si ma gandeam de fiecare data ca poate m-am dat prea usor batut sau ca poate nu sunt capabil si nu am dispozitia necesara sa continui activitatea pe acest blog.

Insa, gata!revin cu forte proaspete si cu subiecte interesante, promit!
Multumesc celor care au avut "grija" sa-mi reaminteasca ca nu am mai scris nimic in ultimul timp, este foarte important pentru mine.