joi, ianuarie 29

Când eram mic… voiam să mă fac Dumnezeu. Dar nu realizam cât de greu este să iubeşti şi să fii întotdeauna singur.

De ce ne simtim atat de singuri cand avem atat de multi oameni in jurul nostru, sau de ce credem ca majoritatea oamenilor ne ignora?!

Sunt intrebari la care nu putem raspunde, sau ma gandesc ca poate este vorba doar de instabilitatea noastra emotionala, sau de neîncrederea care ne domina in relatia cu ceilalti.

Deja, momentele in care simti ca esti atat de singur, si ca lumea in care traiesti este doar un mediu nepotrivit pentru tine si sentimentele tale, sunt atat de intense incat de multe ori ajungi sa te intrebi unde si care mai este locul tau in acest peisaj instabil.

Ce ne lipseste, oare cine sau ce starneste in noi astfel de trairi, de ce avem nevoie de aceste sentimente de izolare umana, morala?!

De ce sa simti nevoia de a fi singur, cand ti se ofera sansa si posibilitatea de a fi iubit, de a face parte dintr-un grup, de a impartasi la randul tau din afectiunea si experientele personale, de ce avem momente in care ne izolam si ne separam atat de mult si de profund, incat ne este mai apoi, aproape imposibil sa impartasim aceeasi atitudine pozitiva fata de realitate?!



titlul este un citat preluat din I.C.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Marea noastra problema nu e sa nu fim fericiti,ci sa fim cat mai putin singuri,iar in singuratate e nevoie de dragoste sporita pt. a supravietuii.(O.Paler).
Cred ca singuratatea si ignoranta sunt ca si niste pedepse sau "palme"(nu stiu ca sa le numesc) da-te de destin/din partea celorlalti ,care dor cel mai tare si sunt cel mai greu de uitat /de trecut peste cu oarecare usurinta.
Daca cineva vrea sa se razbune,solutia sigura este ignoranta si sa-l faca sa se simta singur si nesigur pe el si ceilalti.

Anonim spunea...

Nu conteaza "cantitatea" de pers./prieteni din jur, ci "calitatea" lor ca oameni,cum ne fac sa ne simtim,ce ne transmit,cum ne influienteaza starea noastra psihica.
Poate credem ca ne"ignora",pt.ca noi avem pretentii de la ei,vrem ceva in schimb,asteptam ceva(macar recunostinta si respect),ne vedem intr-un fel iar ei in altul,iar noi suntem cei dezamagiti.
Trairile/sentimentul de singuratate cred ca apar in urma unor tradari,dezamagiri de sine/din partea celorlalti, si a instabilitatii emotionale,neincrederea
in alti(care incepe sfarsitul unei prietenii)si in propria persoana,lipsa unor motivatii de a te implica/de a face parte dintr-un grup/pofta si dorinta de viata, de a"lupta"cu neincrederea si cu "peisajul instabil" si preferam sa ne retragem intr-o "carapace".
Un moment de singuratate ne poate ajuta uneori sa ne "reculegem",sa ne adunam gandurile,iar cand ti se ofera ceea ce spui tu,poate din instinct/nev. de autoaparare de a nu fi dezamagit,din neincredere/cei din jur sunt foarte diferiti de tine,de felul tau de a gandi,avem tendinta de a-i respinge.
Sau ne intrebam "ce caut eu in viata mea" cand simtim ca ne lipseste acel ceva care ne-ar scoate din astfel de stari.