Când eram mic… voiam să mă fac Dumnezeu. Dar nu realizam cât de greu este să iubeşti şi să fii întotdeauna singur.

De ce ne simtim atat de singuri cand avem atat de multi oameni in jurul nostru, sau de ce credem ca majoritatea oamenilor ne ignora?!

Sunt intrebari la care nu putem raspunde, sau ma gandesc ca poate este vorba doar de instabilitatea noastra emotionala, sau de neîncrederea care ne domina in relatia cu ceilalti.

Deja, momentele in care simti ca esti atat de singur, si ca lumea in care traiesti este doar un mediu nepotrivit pentru tine si sentimentele tale, sunt atat de intense incat de multe ori ajungi sa te intrebi unde si care mai este locul tau in acest peisaj instabil.

Ce ne lipseste, oare cine sau ce starneste in noi astfel de trairi, de ce avem nevoie de aceste sentimente de izolare umana, morala?!

De ce sa simti nevoia de a fi singur, cand ti se ofera sansa si posibilitatea de a fi iubit, de a face parte dintr-un grup, de a impartasi la randul tau din afectiunea si experientele personale, de ce avem momente in care ne izolam si ne separam atat de mult si de profund, incat ne este mai apoi, aproape imposibil sa impartasim aceeasi atitudine pozitiva fata de realitate?!



titlul este un citat preluat din I.C.

doar deplina speranta...

Nu cred ca cer prea mult de la oameni, asa cum mi s-a reprosat, daca omul intr-adevar este nascut cu anumite instincte, eu sustin doar sa si le pastreze, sa le asigure o anumita continuitate catre normal, catre armonie si intelegere, consider ca nu este asa de mult sau atat de greu ceea ce cred ca pot pretinde de la oameni in general, insa am mai spus-o in repetate randuri, ma pot insela, sau poate chiar eu pot fi incapabil de a intelege cu adevarat, pe cei din jurul meu sau conceptia umana existenta in momentul de fata.

Ca si concluzie finala la "prea multe semne de intrebare...si atat de putin timp", cred de cuviinta ca ar fi bine pentru noi toti, in primul rand, sa fim si buni si intelegatori, asta daca ne dorim sa salvam cel putin moral, aceasta lume, si daca avem de gand sa creem un viitor mai putin agitat pentru cei care ne vor urma.

Comenta cineva pe acest blog "de multe ori bunatatea, prietenia, bunul simt...sunt la granita cu prostia" eu zic ca toate aceste insusiri morale pozitive ale omului au fost subjugate de prostie si vanitate, iar de aici totul se ramifica si se dezvolta in functie de fiecare, si de capacitatea fiecaruia.

Deci : sunt profund dezamagit, si doar atat...asta nu inseamna ca exagerez, sau ca am o parere emfatica despre mine, sau ca pretind atat de mult de la cei din jurul meu.

cu deplina speranta...

'Speranţa nu este convingerea că lucrurile vor lua o întorsătură bună, ci convingerea că ceea ce faci are sens indiferent ce întorsătură iau lucrurile'' Vaclav Havel

Prea multe semne de intrebare...si atat de putin timp !!

Incercam sa fim mai buni, sau mai intelegatori!

Ne dam toata silinta, sau sfidam prostia si aroganta?!

Este mai bine sa ierti decat sa ceri sa fii iertat?!

Ca sa primesti, trebuie sa daruiesti?!

Eu si restul lumii, sau ei impotriva mea?!

Tradarea, slabiciune sau manipulare?!

Perfectiunea, utopie sau neputinta?!

Dragostea, crima sau pedeapsa?!

Prietenia, exista?! sau a existat??!

Credinta, Dumnezeu sau nepasare?!

de la politic spre criza

suntem sau nu aproape de un colaps economic?!

este o intrebare pe care am inceput sa mi-o pun mai in fiecare zi in ultimul timp.

desi acum ceva vreme nu credeam ca si tara noastra va fi atat de afectata de aceasta prabusire economica mondiala, iata ca din pacate, previziunile sumbre ale specialistilor au capatat contur, alimentate foarte mult, zic eu, si de recentele schimbari politice ce au avut loc in tara noastra la nivel legislativ si guvernamental.

daca acum ceva timp idemnam la sustinere, si speram din toata inima ca parteneriatul pentru romania sa fie capabil sa resusciteze principalele domenii de interes ale economiei nationale, acum imi rezerv dreptul de a nu mai crede in aceasta coalitie, formata sub forma unui compromis general, insa menita sa stabilizeze oarecum degringolada social-economica.

in momentul in care vad ceea ce se intampla pe scena politica, cand sesizez lipsa crasa de pregatire si reactie a premierului desemnat, cand vad adevarati rechini in fruntea unor ministere grele gen: min. economiei, transporturi, turism samd. sau cand ma fortezi sa am incredere in unii ca udrea, videanu sau berceanu, incep sa ma indoiesc de binele si de viitorul nostru al tuturor.

deja pentru mine totul a devenit o dezamagire uriasa, si inca o data daca mai era nevoie, m-am convins de faptul ca nu exista nici cea mai mica intentie de a guverna in adevaratul sens al cuvantului, ci doar continua cu nerusinare devastarea totala, atat economic cat si moral, a acestei tari.
ma intreb oare cat o sa mai rezistam noi?!

exagerare umana

un om care nu se gandeste decat la propria persoana, sau doar la permimetrul sau exagerat de restrans, oare mai este indreptatit sa aiba apoi pretentia ca cineva sa-l respecte ca fiinta, sau sa gaseasca intelegere si ajutor atunci cand are nevoie ?!!

eu nu stiu inca nici acum cum sa abordez astfel de persoane, sau daca cel putin merita abordate, sau tratate intr-un anumit fel sau nu.
nu reusesc sa imi dau seama cum pot unii sa trateze cu ignoranta si parsivitate pe cei din jurul lor, si poate totul doar pentru niste interese prostesti sau din dorinta marsava de a fi peste unul sau altul.


cate victime poate sa faca dorinta de a fi mai puternic sau mai bine vazut, cata rautate poate perpetuua genul asta de oameni, poate este fortat termenul de "oameni" insa totusi din minim respect fata de rasa umana am sa il folosesc.

genul lor de comportament poate fi considerat genetic?! sau poate aparea o scuza de genul ca, de vina este mizeria asta de moralitate sociala?!
sau poate pur si simplu nu este o exagerare umana si doar una a mintii mele...

CELE 10 TEMERI

de cine ne temem cel mai tare?! scriam unui vizitator, ca raspuns la un comentariu de al sau, ca din pacate, cred ca cel mai tare ne temem de noi insine...

insa am uitat sa spun ca dincolo de aceasta teama "proprie" poate pe undeva logica, insa niciodata inteleasa, adevaratele sentimente de teama chinuitoare vin din exterior, si acum o sa va spun, intr-un moment de revolta excesiva, de ceea ce ma tem eu cel mai tare:

de lasitatea celor care sunt oricand pregatiti sa te vanda sau sa te toarne pentru binele de sine
de prostia infinita a unora care cred ca s-au nascut la cererea umanitatii
de rautatea si falsitatea colegilor de munca
de frustrarile unor sifoane apuse
de neputinta noii generatii
de tradarea unor asa zisi prieteni
de femeile cu principii si servicii de vanzare
de cei care au uitat de unde au plecat
de diletantismul celor ajunsi in posturi cheie
de nepasarea actuala a omenirii fata de Dumnezeu

ordinea este aleatorie


cu deplina speranta !!!

vorbe alese

cu cat inaintezi mai mult in viata cu atat lucrurile isi pierd efectul .

viata nu este decat o carare. mirajul nu este decat la inceput.

este un comentariu lasat de cineva, mie mi-a placut foarte mult, pare plin de intelepciune si experienta, poate!

as vrea sa il comentez insa imi este teama ca o sa-si piarda farmecul, asa ca va las sa il cititi ca atare si poate o sa fiti voi mai inspirati ca mine.

Inapoi pe blog

Incerc din rasputeri sa-mi revin din fastul perioadei de sarbatori si din agitatia, neartificiala de data asta, care a caracterizat ultimele zile, si sa pun din nou mana pe treaba.
Mi-a lipsit foarte mult faptul ca nu am mai postat mai nimic in ultima perioada, in afara de obisnuitele urari, si ma gandeam de fiecare data ca poate m-am dat prea usor batut sau ca poate nu sunt capabil si nu am dispozitia necesara sa continui activitatea pe acest blog.

Insa, gata!revin cu forte proaspete si cu subiecte interesante, promit!
Multumesc celor care au avut "grija" sa-mi reaminteasca ca nu am mai scris nimic in ultimul timp, este foarte important pentru mine.