Jurnal de razboi

Am momente in care ma gandesc ca ar fi cel mai indicat sa ma opresc, sa ies din lupta, sa renunt la principii, poate este mai bine si pentru mine si pentru ceilalti, sa imi montez atentia si resursele catre alte directii mult mai importante si mult mai benefice.
Daca sunt doar un mic pion cu suflet alb si inima pura, pe o tabla de sah mult prea murdara, mult prea prafuita de ambitii, de ranchiuna, de prostie?!
Nu pot invinge singur pe tabla, la un moment dat voi fi incoltit, voi fi destul de obosit sa mut, lipsit de puteri, singur nu pot...am spectatori care ma sustin, insa care doar privesc de pe scaunul lor, instabil dar cald.
Ma intreb oare eu de ce lupt, stiu ca sunt putini cei ce au invins minciuna si ipocrizia, oare ce sanse am eu sa izbavesc?! Nu cred ca pot duce pana la capat un raboi inegal, iar mie unul nu imi place sa lupt in mocirla, mi-e teama sa nu raman acolo.
Incerc sa caut solutii, sa ma incurajez, sa fac cumva sa imi readun puterile, sa initiez atacul decisiv, insa ma intreb daca oare merita atata risipa de energie, pentru a incerca sa schimbi ceva ce este de neschimbat?! Mi-am zis ca nu o fac doar pentru mine, m-am gandit sa o fac si pentru a evita aparitia altor victime, asta mi-a dat avant si ambitie, pentru moment, insa toate sunt de prisos. Nu cred ca pot eu, de unul singur, sa sting iadul.
Da!! Ar fi frumos, ar fi de vis, mi-as face dreptate mie si nu numai, insa armele mele sunt net inferioare, nu poti obtine mari victorii doar prin moralitate sau prin discursuri de incurajare, ei nu asa fac; i-am vazut cum saruta mantaua imoralitatii, cum ling lasciv pocalul plin cu minciuna si cum inclina capetele goale in fata marelui neadevar.
Sunt elemente si calitati pe care refuz sa mi le insusesc, asa am fost educat, si asa consider ca trebuie sa si ramana.
Deocamdata sunt singur, sunt in exil, nu de buna voie, asta imi este rasplata primita si decisa in careu. Aici, ascuns si indepartat...am atatea intrebari, si din pacate prea putine raspunsuri, insa dincolo de toate aceste semne de intrebare, de aparente neajunsuri, de inegalitati in armura, am ceva ce lor le va fi imposibil sa aiba vreodata.
Am Credinta, Am Har si Bun Simt, si mai presus de toate...Am Demnitate!!!


...articol scris intre doua batalii...

(orice asemanare cu tipul de personalitate incriminata sau cu viata de zi cu zi este pur intamplatoare)

Salvati Romania!!!

Ma gandesc cu profunda mahnire la ultimii 21 de ani, la ce a insemnat aceasta perioada de transformare pentru noi romanii si pentru tara noastra in general. Ani de incredere, de speranta, de vise, de tranzitie, de asezare, de reforma, de rabdare...iar speranta, iar vise, iar incredere...in asteptarea unui viitor mai bun, mai instarit, mai curat.
Curios sau nu, romanul a dat dovada de o uriasa capacitate de a-si infrana nelinistea, enervarea, nemultumirea, a dat dovada de calm, de rabdare, in ideea ca asteptarea v-a fi incununata de izbanda si ca totalitatea condițiilor materiale și culturale de viață, vor capata un alt sens.
Ne-am despartit de comunism printr-o baie de sange, prin mari pierderi de vieti nevinovate, prin strigatele rasunatoare prin care ne ceream libertatea, ne ceream dreptul la viata normala, si dreptul la un viitor mai bun si mai sigur, pentru noi si pentru generatiile urmatoare.
In viata sociala ori particulara, au intervenit schimbari si modificari majore, au avut loc numerose evenimente, multe dintre ele deosebit de importante pentru cursul vietii personale sau al societatii noastre. Modificarile impuse au adus cu sine si o diversificare a categoriilor sociale, politice si economice.
Tara noastra, nu demult asuprita de atata cenzura, teama si abtinere, a incercat cu mari si insemnate sacrificii sa recupereze handicapul fata de lumea civilizata, si sa perceapa cu satisfactie, gustul unic al libertatii si al democratiei.
Fapte, evenimente, schimbari, evolutii si transformari care s-au produs in timp, din timpul nostru, in viata noastra, insa din pacate, noi romanii, ne-am insusit cel mai bine si am acceptat necontenit doar faptul ca, istoria nu se scrie ci ne este scrisa de catre altii, acest fenomen ne domina si astazi, la 21 de ani de incercare, la 21 de ani de libertatate, de democratie, la 21 de ani de...speranta.
Constat cu o stare sufleteasca apasatoare cum Romania din pacate, s-a transformat in bine doar pentru unii, doar pentru a servi interesele unor anumite personaje sau a unor corporatii ce ne-au absorbit cu tot cu propria noastra constiinta sociala.
Am participat prin neimplicare si printr-o complicitate nativa si tacita, la vanzarea propriilor valori, propriilor idei, concepții, cunoștințe si mentalități. Am vandut, sau mai bine zis am pierdut, cu o larga implicare a sistemului politic, tot ce in trecut, generatii de-a randul, construise din greu, cu sacrificii uriase.
Cati dintre noi am fi crezut ca se v-a ajunge aici, cati am crezut ca practic generatia de sacrificiu sau de tranzitie, inseamna orice roman, de cand se naste si pana cand moare?!
Suntem spectatori la propria noastra executie morala, ne zbatem in propria noastra neputinta, acceptam din motive inca neelucidate, oameni sau factiuni care nu fac nimic altceva decat sa exploateze resursele si bogatiile acestei tari.
Am acceptat si promovat o clasa politica cu apartenenta imorala, mincinoasa, praduitoare, oameni lipsiti de orice simt al raspunderii, lipsiti de grija responsabilității morale față de propria sa conduita, sau fata de propria sa tara.
Suntem victimele unui sistem corupt, aservit, incapabil, si lipsit de educatie, persoane care sunt in stare sa isi vanda si pamantul de sub ei, pentru a-si stavili setea marsava de putere si de bani.
Majoritate dintre ei, au ajuns acolo doar din cauza lipsei de discernamant a unei parti insemnate a celor ce mai voteaza. Putini dintre cei ce ne conduc sunt oameni de valoare, bine pregatiti sau bine intentionati, am acceptat si acceptam sa fim condusi de personaje ingrate, ipocrite...malefice pe alocuri.
Toata lumea ne arata cu degetul pentru coruptia, pentru saracia si pentru dezorientarea in care traim, nesimtirea a capatat aspect uman la noi in tara, minciuna respira prin vocile celor alesi, neputinta si nepasarea sunt ridicate la rang de simbol national.
Am ajuns cu totii la capatul rabdarii, suntem ghiftuiti de atatea promisiuni neonorate, de atatea proiecte nerealizabile, de atata reforma...de atata bataie de joc si lipsa de respect fata de valoarea umana a fiecaruia dintre noi.
Cred ca este momentul in care nu trebuie sa mai acceptam totul, cand lucrurile trebuiesc sa capete un adevarat sens, cand initiativele si legile trebuiesc sa capete aspect popular, cand romanul trebuie sa primesca ceva, nu este greu insa indeajuns, si anume: respect.

Generatii diferite, insa cu acelasi spirit si cultura, oameni diferiti, insa cu aceleasi valori , v-a trebui sa ne ridicam si sa punem capat acestei perioade sumbre de denigrare si asuprire a tot ceea ce inseamna spiritul romanesc.
Este de datoria noastra si trebuie sa devina principala preocupare a fiecaruia dintre noi, este o lupta cu trecutul, cu prezentul si cu viitorul acestei tari, salvati Romania!!!