Jurnal de razboi

Am momente in care ma gandesc ca ar fi cel mai indicat sa ma opresc, sa ies din lupta, sa renunt la principii, poate este mai bine si pentru mine si pentru ceilalti, sa imi montez atentia si resursele catre alte directii mult mai importante si mult mai benefice.
Daca sunt doar un mic pion cu suflet alb si inima pura, pe o tabla de sah mult prea murdara, mult prea prafuita de ambitii, de ranchiuna, de prostie?!
Nu pot invinge singur pe tabla, la un moment dat voi fi incoltit, voi fi destul de obosit sa mut, lipsit de puteri, singur nu pot...am spectatori care ma sustin, insa care doar privesc de pe scaunul lor, instabil dar cald.
Ma intreb oare eu de ce lupt, stiu ca sunt putini cei ce au invins minciuna si ipocrizia, oare ce sanse am eu sa izbavesc?! Nu cred ca pot duce pana la capat un raboi inegal, iar mie unul nu imi place sa lupt in mocirla, mi-e teama sa nu raman acolo.
Incerc sa caut solutii, sa ma incurajez, sa fac cumva sa imi readun puterile, sa initiez atacul decisiv, insa ma intreb daca oare merita atata risipa de energie, pentru a incerca sa schimbi ceva ce este de neschimbat?! Mi-am zis ca nu o fac doar pentru mine, m-am gandit sa o fac si pentru a evita aparitia altor victime, asta mi-a dat avant si ambitie, pentru moment, insa toate sunt de prisos. Nu cred ca pot eu, de unul singur, sa sting iadul.
Da!! Ar fi frumos, ar fi de vis, mi-as face dreptate mie si nu numai, insa armele mele sunt net inferioare, nu poti obtine mari victorii doar prin moralitate sau prin discursuri de incurajare, ei nu asa fac; i-am vazut cum saruta mantaua imoralitatii, cum ling lasciv pocalul plin cu minciuna si cum inclina capetele goale in fata marelui neadevar.
Sunt elemente si calitati pe care refuz sa mi le insusesc, asa am fost educat, si asa consider ca trebuie sa si ramana.
Deocamdata sunt singur, sunt in exil, nu de buna voie, asta imi este rasplata primita si decisa in careu. Aici, ascuns si indepartat...am atatea intrebari, si din pacate prea putine raspunsuri, insa dincolo de toate aceste semne de intrebare, de aparente neajunsuri, de inegalitati in armura, am ceva ce lor le va fi imposibil sa aiba vreodata.
Am Credinta, Am Har si Bun Simt, si mai presus de toate...Am Demnitate!!!


...articol scris intre doua batalii...

(orice asemanare cu tipul de personalitate incriminata sau cu viata de zi cu zi este pur intamplatoare)

Amintiri, Dorinta, Speranta

Este o zi deosebita, magulitoare, speciala, o zi in care mintea ta face o retrospectiva emotionanta a ultimilor ani, a ceea ce a fost pana acum, inima tresare la fiecare eveniment sublim care ruleaza in subconstientul tau, suspina melancolic, coplesita de atatea amintiri extraordinare, de atatea evenimente care ti se par ca fiind ieri intamplate, te afli in fata unui prag, privesti si nu stii ce sa faci, aici unde esti, esti tu, este tot ceea ce insemni tu acum, sunt amintirile tale, trairile tale, sentimentele tale, este experienta ta acumulata de-a lungul anilor, dincolo de prag este ambitia, speranta, puterea de a munci, de a realiza, dorinta de a iubi, increderea in viitor si convingerea ca o sa fii mai mult timp impreuna cu cei ce conteaza. Esti nedecis, nu stii daca sa treci acest prag sau nu, iti este putin teama de ceea ce s-ar putea intampla, consideri ca desi iti doresti, poate nu esti pregatit, privesti cu fermitate in urma, insa ezitant inainte, este un moment de cumpana, de tranzitie, iar decizia pe care tu incerci sa o iei intarzie sa apara. Nici nu este momentul! Cel mai bine este sa traiesti la intensitate deplina aceasta superba zi din viata ta, bucura-te de fiecare vorba buna, de fiecare atitudine afectiva, care ti se transmite astazi, lasa lucrurile sa vina de la sine, pentru ca ai atatea de oferit, ai atatea momente extraordinare ce te asteapta, ai pe cei dragi care se gandesc la tine, explozia pe care o astepti se va intampla curand, lucrurile se vor aseza exact in maniera pe care ti-o doresti, totul are un curs, o menire, un scenariu care mai devreme sau mai tarziu devin realizabile fara sa iti dai seama, important este sa fii acolo, pregatit sa o iei de la inceput, pregatit sa iti ridici ceea ce ti se cuvine.

Faptele tradeaza oamenii!!

Lumea ta atat de absoluta si de perfecta, despre care ai crezut ca este creata cu succes si in care te gandeai ca traiesti, mult deasupra evenimentelor si personajelor din viata ta, se dovedeste pana la urma a fi doar un mediu lipsit de fermitate, de profunzime si de sinceritate.
Atragi oameni si intamplari cu o usurinta iesita din comun, insa in acelasi timp, in momentul in care ai realizat acest lucru, totul devine inutil, pentru ca in instabilitatea care defineste o persoana de acest gen, poti pierde imediat ceea ce ai crezut ca ai castigat, si asta pentru ca inca nu poti sau nu vrei sa crezi, ca cineva sau ceva, te poate depasi prin intensitate.
Nu poti cere cuiva sa gandeasca logic, moral si ingaduitor, cand tu respingi tot ce este frumos si normal cu o atitudine ce ti se pare absolut naturala.
Nu poti cere ceva, nu poti primi nimic, pentru ca tu nu esti in masura sa daruiesti, nu iti sta in fire, nu face parte din lumea ta indiferenta si prea exclusivista pentru starile de afectiune si de bucurie, care poate te-au luat prin surprindere.
Asa cum faptele tradeaza oamenii, si actiuniile tale pot de multe ori sa tradeze lipsa ta de curaj, sau de o anumita disponibilitate catre anumite persoane sau fenomene.

(orice asemanare cu tipul de personalitate incriminata sau cu viata de zi cu zi este pur intamplatoare)

Cade cortina!!

Poate ca vine un moment in care trebuie sa refuzi sa mai fii spectatorul unei piese de teatru pe care nu o intelegi, poate ca povestea cu regi si regine s-a transformat intr-o simpla poveste cu amici si amice, sau ca poate intr-un mod subit, neinteles si covarsitor, a venit momentul ca totul sa se transforme in amintiri.
De ce cand totul parea atat de frumos, cand toate evenimentele, gesturile, cuvintele...pareau dintr-o alta dimensiune, cineva sau ceva a preferat sa puna in joc prietenia si sentimentele doar pentru a-si satisface nevoia de mister si de ambiguu?!
Din pacate nu tot ce incepe frumos trebuie sa se termine la fel de frumos, poate ca asta este farmecul ascuns al acestei piese jucata de actori prea putini pregatiti pentru astfel de roluri.
Unul dintre ei a ales sa puna la indoiala finalul poate fericit al acestei povesti, si a decis sa imparta piesa in doua parti confuze: "ce mi-am dorit" si "ce pot pierde" iar spre surprinderea si dezamagirea tuturor, ceea de a doua parte a fost aplicata si dincolo de rolul primit pe scena.
Astfel, inevitabil actorii nostrii au ales renuntarea; teama si orgoliul au invins, bucuria si dragostea raman doar replici superficiale, sterse de atata neputinta si dezamagire. Desi este greu de imaginat, de suportat, desi este impotriva oricarui scenariu scris sau nu, peste piesa si povestea noastra va cadea cortina!!

(orice asemanare cu tipul de personalitate incriminata sau cu viata de zi cu zi este pur intamplatoare)

Legenda personala

Acum ceva timp, nu foarte de mult, credeam ca imi cunosc proiectul meu maret, credeam ca sunt capabil sa imi urmez legenda mea personala, totul parea atat de limpede, atat de simplu si atat de realizabil, insa totul se naruie, cu timpul, din ce in ce mai mult, si din ce in ce mai vizibil.
De ce totul s-a oprit, de ce parca cineva sau ceva, foarte misterios, incearca sa ne dovedeasca faptul ca legenda personala este imposibil de realizat?! De ce tot ce se intampla acum in jurul nostru ne face sa parem dintr-o data atat de simpli, de neputinciosi, doar banali spectatori intr-o lume care acum parca ne tradeaza destinul si visele?!
Idei in care credeam, fantezii gata sa devina reale, planuri create cu mult timp inainte, aparent realizabile, toate visele...se risipesc atat de usor, undeva de unde nu o sa le poti recapata niciodata, pentru ca trecerea anilor si a timpului inseamna din pacate realitate, renuntare si resemnare.
De ce sunt oamenii uneori atat de tristi?! tocmai pentru ca la un moment dat devin prizonieri in povestea lor personala, devin constienti ca tot ceea ce trebuia sa fie absolut de frumos si nefiresc, existenta efectiva le transforma in nemultumiri, griji, frustrari, suferinte si pierderi. Strangem amintiri, experiente noi, sentimente, lucruri si idei ale altora, insa ne uitam propriile vise, sau pur si simplu este imposibil de infaptuit ceea ce parea atat de firesc.
Este foarte greu sa realizam si sa acceptam faptul ca vine un moment in care renuntam sa mai speram la ceea ce ne asteptam, devenim incapabili de a visa si de a mai creea vise, devenim distanti fata de povestea noastra pe care ne-am creat-o inca de la varsta copilariei.
Implinirea propriei legende personale este singura datorie mareata a omului insa din pacate si una dintre cele mai mari dezamagiri!!!