Jurnal de razboi

Am momente in care ma gandesc ca ar fi cel mai indicat sa ma opresc, sa ies din lupta, sa renunt la principii, poate este mai bine si pentru mine si pentru ceilalti, sa imi montez atentia si resursele catre alte directii mult mai importante si mult mai benefice.
Daca sunt doar un mic pion cu suflet alb si inima pura, pe o tabla de sah mult prea murdara, mult prea prafuita de ambitii, de ranchiuna, de prostie?!
Nu pot invinge singur pe tabla, la un moment dat voi fi incoltit, voi fi destul de obosit sa mut, lipsit de puteri, singur nu pot...am spectatori care ma sustin, insa care doar privesc de pe scaunul lor, instabil dar cald.
Ma intreb oare eu de ce lupt, stiu ca sunt putini cei ce au invins minciuna si ipocrizia, oare ce sanse am eu sa izbavesc?! Nu cred ca pot duce pana la capat un raboi inegal, iar mie unul nu imi place sa lupt in mocirla, mi-e teama sa nu raman acolo.
Incerc sa caut solutii, sa ma incurajez, sa fac cumva sa imi readun puterile, sa initiez atacul decisiv, insa ma intreb daca oare merita atata risipa de energie, pentru a incerca sa schimbi ceva ce este de neschimbat?! Mi-am zis ca nu o fac doar pentru mine, m-am gandit sa o fac si pentru a evita aparitia altor victime, asta mi-a dat avant si ambitie, pentru moment, insa toate sunt de prisos. Nu cred ca pot eu, de unul singur, sa sting iadul.
Da!! Ar fi frumos, ar fi de vis, mi-as face dreptate mie si nu numai, insa armele mele sunt net inferioare, nu poti obtine mari victorii doar prin moralitate sau prin discursuri de incurajare, ei nu asa fac; i-am vazut cum saruta mantaua imoralitatii, cum ling lasciv pocalul plin cu minciuna si cum inclina capetele goale in fata marelui neadevar.
Sunt elemente si calitati pe care refuz sa mi le insusesc, asa am fost educat, si asa consider ca trebuie sa si ramana.
Deocamdata sunt singur, sunt in exil, nu de buna voie, asta imi este rasplata primita si decisa in careu. Aici, ascuns si indepartat...am atatea intrebari, si din pacate prea putine raspunsuri, insa dincolo de toate aceste semne de intrebare, de aparente neajunsuri, de inegalitati in armura, am ceva ce lor le va fi imposibil sa aiba vreodata.
Am Credinta, Am Har si Bun Simt, si mai presus de toate...Am Demnitate!!!


...articol scris intre doua batalii...

(orice asemanare cu tipul de personalitate incriminata sau cu viata de zi cu zi este pur intamplatoare)

Ma simt tradat!

Ma simt tradat aproape de tot ceea ce este in jurul meu, fiind o perioada in care nu mai inteleg mare lucru din ceea ce se intampla, totul se desfasoara, parca dupa un scenariu bine pus la punct de oameni sau evenimente cel putin bizare, daca nu cumva intregul univers comploteaza impotriva mea.

Cand spun univers nu ma refer la razboiul stelelor, ci la razboiul meu, cu ignoranta si ipocrizia multora de langa mine. Am acumulat atata ura si frustrare, incat as putea oricand fi considerat o veritabila bomba cu ceas.

Tradarea, ura, frustrarea, lipsa de orizont, provine din indiferenta si neglijenta celor din jurul meu, rezulta din superficialitatea si din nepasarea celor pe care îi consider cu adevarat apropiati, si mai provine din egoismul, prostia infinita, dualitatea, teatrul cu un singur actor, snobismul, intoleranta si aroganta multora dintre cei pe care îi cunosc.

Ma simt tradat, pentru faptul ca desi cunosc foarte multi oameni, doar putin dintre ei sunt oameni adevarati.

Ma simt tradat pentru sentimentele ireversibile de simpatie, respect, toleranta, compasiune si pentru disponibilitatea singulara, de a fi acolo cand este nevoie de mine.

Ma simt tradat...de voi!!

plin de ura si dispret!!